Se pare ca fenomenul prostitutiei a fascinat dintotdeauna si a inspirat nenumarati scriitori sau scenaristi. Unii au preferat iubiri imposibile si destine tragice, altii au vrut sa se incline in fata frumusetii, incercand sa puna alta lumina asupra vietii prostituatelor. Iata cateva exemple:

• “Curtezana” – o oda adusa feminitatii si a felului in care prostitutia ramanea singura cale pentru o femeie care isi dorea sa fie frumoasa, culta si independenta. Bun, a fi curtezana era ceva mai interesant decat a fi prostituata in zilele de astazi dar ideea de baza e tot aceeasi.
• “Jurnalul unei Gheise” cartea si ecranizarea, povestea interesanta a unei indeletniciri sofisticate ce solicita talent, munca si sacrificii mai mari decat multe alte meserii. Din nou, femeia trebuia sa fie o incantare pentru un barbat si nu apare nicaieri nevoia de a salva sau a schimba ceva.
• Coelho cu ale sale “11 minute” si povestea moderna a unei femei care alege drumul prostitutiei si pe care un barbat incearca sa o salveze. Un basm cu “a fost odata ca niciodata” cu final fericit. Te intrebi totusi cat de real este un astfel de final, cata “lumina” poate exista intr-un om si cata putere de a schimba, atat de mult incat deciziile si obiceiurile din trecut sa nu ii afecteze destinul viitor. Coehlo crede ca se poate.
• Altii nu sunt de aceeasi parere. Ajung astfel la un film interesant, cu o realizare originala si foarte frantuzeasca: “Combien tu m’aimes”, un film din 2005 de Bertrand Blier, cu Monica Bellucci si Gerard Depardieu. O parodie amuzanta si totodata sensibila a unui singuratic care doreste sa aiba o relatie si a unei prostituate care viseaza, in fond, acelasi lucru banal. Totul pare normal insa nu e si simplu. Si raspunsul este ca nu, nimeni nu se poate schimba radical.
• Un raspuns la fel de pesimist primim si de la “Cheri”, o poveste de dragoste in cadre picturale, un film ce povesteste drama unei curtezane din belle epoque. Michel Pfeiffer, intr-o interpretare de zile mari, adauga valoare unui scenariu destul de comun si previzibil.
• Aldomovar se aseaza intr-o zona neutra cu al sau “Imbratisari frante”. El nici nu blameaza nici nu da verdicte, si aceasta pentru ca pare mai interesat sa jongleaze cu firea umana si prostitutia care exista, intr-o forma sau alta,  in fiecare din noi.

Acestea sunt doar cateva exemple, pe care mi le amintesc acum. Si nu am mentionat cartile pe care le-am vazut pe rafturi dar pe care nu le-am citit. Iata cum cea mai veche meserie din lume nu inceteaza sa fie muza si cum artisti diversi gasesc inca in ea povesti ce merita spuse!

Am vazut “Los abrazos rotos” / “Imbratisari frante” intr-o sala de cinematograf goala, cu pretenti de “..plex” si un aer usor irespirabil. Ne-am ridicat de pe scaun ca sa reclamam faptul ca imaginea era stramba pe ecran, dupa care am putut sa ne bucuram de o vizionare privata, fara obisnuitele comentarii idioate ale celor care se simt obligati sa stea pana la capat la filme pe care nu le gusta.

In linistea salii ne-am lasam furati de povestea perfect pusa in scena de catre un adevarat cunoscator al complexului caracter uman si a felului in care fiecare fiinta poate fi si inger si demon. Filmul este bun, poate prea bun, spun comentatorii care il bat intelegatori pe umar pe un Aldomovar matur, masurat, mai putin temperamental sau pasional ca in alte filme.

Traducerea in romana aduce un aer local filmului, diluandu-i din perfectiune. Aflam astfel ca “putem sa il hranim parenteral” se traduce cu “putem sa il hranim parinteste”. Tin sa precizez ca nu stiu limba spaniola si nici nu eram foarte atenta la cuvinte, cu toate acestea ineptia din subtitrare m-a lovit in ochi si nu ar fi trebuit sa apara pe ecran. Macar pentru ca e de bun simt ca un medic dintr-un spital nu va spune niciodata, in timp ce prezinta starea bolnavului, ca isi va hrani pacientul parinteste!!!
Trecand peste aceasta pauza de huo publicitar, am vrut dupa film sa imi notez impresiile. Dar mi-am dat seama ca am citit prea multe recenzii bune pe aceasta tema si ca nu am foarte multe de adaugat. Mi-am pus totusi intrebarea: cum de atatea filme si carti se inspira din destinul sau viata prostituatelor? Cel putin in ultimii ani am intalnit o mare varietate de exemple. Am incercat sa le trec in revista aici:

Prostituatele, o inspiratie…

Ori sunt obosita, ori am inceput sa uit limba romana, ori am nevoie de ajutor ca sa inteleg! M-am oprit astazi in fata unui panou publicitar si, oricat m-am straduit, nu am putut descifra intelesul unei promisiuni ce ar putea intra in topul celor mai vagi exprimari pe care am avut ocazia sa le intalnesc in publicitate.

Sa va spun care este aceea: “pana la 100% ( scris mic desigur, l-am vazut doar de aproape) siguranta pentru culorile intense“, urmat de clasica steluta si de un rand si mai mic, si mai bine ascuns, care “lamureste” situatia: “fata de detergentii universali“.

Pe scurt, in functie de acuitatea vizuala a fiecaruia, sunt doua variante de a citi aceasta promisiune:

1. Varianta pentru oameni: “100% siguranta pentru culorile intense” (interesant)

2. Varianta pentru vulturi: “pana la 100% siguranta pentru culorile intense fata de detergentii universali” (ha?)

Bun, sa zicem ca nu punem buna intentie la indoiala si ca brand cum este Ariel nu s-a gandit nici o clipa sa isi insele clientii si ca trucurile cu scrisul mic si scrisul mare au fost doar o toana a artistului…. trecand de toate acestea… poate totusi sa imi explice cineva ce inseamna???

Adica pana la 100% poate sa insemne si 1%? Adica rezista culorile mai bine, dar cum? Cu pana la 100% fata de alti detergenti! Oau! Cat de profund!

Ce sa zic, probabil ca si unii oameni sunt cu pana la 100% mai destepti decat altii!

Cred ca nu am mai avut asa mari emotii de cand am nascut-o pe Petra! Ma uit la noul meu “copil” si parca imi vine din nou sa ma intreb, cu teama: “oare are toate degetele?”,  “oare ochii sunt la locul lor?”, “oare va fi sanatos copilul?”.

Si totusi, trebuie sa depasesc aceste emotii si sa prezint lumii, de la “balconul” acestui jurnal de idei …

… iata, acesta este noul nostru blog:

LumeaMare – http://lumeamare.ro

Te invit sa calatorim, sa ne regasim in lumea mare ce ne inconjoara si ne cheama la drum!

In lumeamare.ro nu vei gasi informatii seci, pentru aceasta exista nenumarate ghiduri sau situri de turism! Iti vom arata lucrurile asa cum le-am vazut si te vom astepta sa ne completezi impresiile cu propriile tale pareri sau amintiri!

Poate ca unele texte ti se vor parea lungi. Poate ca unele vor fi prea scurte. In ambele cazuri speram ca acestea sa iti impartaseasca, dincolo de informatii, sentimente reale si bucuria lecturarii.  Daca vom reusi sa te plictisim cu texte prea lungi te rugam sa ne tragi de urechi. Daca le vei gasi prea scurte, te invitam sa ne certi sau sa le completezi cu propriile tale comentarii si experiente.

Feedback-ul tau va face acest blog sa traiasca si sa se dezvolte! Daca ai observat ceva in neregula, daca ai idei sau propuneri sau daca doresti sa scrii propriile tale impresii, nu ezita sa ma contactezi! Direct pe blog, pe mail sau pe twitter (http://twitter.com/LumeaMare)

Ma uit din nou la copilul meu cu aceeasi emotie si imi fac curaj. Acum va trebui sa ma descurc sa il cresc! Si dincolo de o usoara frica, nu pot sa nu recunosc cat ma bucur si cat de mult l-am asteptat!

Evident ca este vorba de pictura, dar stau si ma uit la cum picteaza Kris Lewis si ma intreb cum? Cum el (ca si multi alti pictori) pot sa puna pensula pe panza si sa redea atat de bine textura pielii sau stralucirea ochiului intr-un portret atat de elaborat incat parca te astepti sa clipeasca sau sa bata vantul in firele de par.

Mai multe detalii si imagini gasiti pe http://krislewisart.com/

Pe masura ce scriam titlul ma amuzam realizand cat de inselator poate fi. Sunt sigura ca cei ce il vor citi fara sa aiba idee despre ce e vorba se vor gandi la jungla urbana si la speciile animale ce o populeaza, de genul: porc, vaca, magar, bou si asa mai departe.

Ei bine, nu despre asta e vorba.

In seara aceasta am plecat in graba spre evenimentul Asociatiei GIA – Group Initiative for Animals. Pe drum am prins un apus de soare cum n-am mai avut ocazia sa vad in acest Bucuresti obosit si prafuit. Bineinteles ca view-ul a fost cat de poate de urban, discul imens de un portocaliu incins al soarelui fiind destul de repede inghitit de formele regulate si gri ale blocurilor. Revenind la Gia, am avut ocazia astazi sa particip la prima mea licitatie si singurul motiv care m-a scos din casa a fost ideea ca scopul acesteia este caritabil. Chiar si asa, trebuie sa recunosc ca nu mi-am permis sa licitez, dar am vrut sa fiu alaturi de doua bune si vechi prietene, Carmen Simion si Raluca Simion, sa cunosc oameni cu suflet mare care s-au implicat in organizarea si sustinerea acestei licitatii (Jackie Bojor).

Pe scurt, au existat cateva obiecte ce se incardau in tema: picturi cu animale, o fotografie de Radu Grozescu, un puzzle, brose de argint in forma porc, caprioara sau pasare, o pereche de cercei Hello Kitty, coliere sau pandantive din tari exotice,  o cana care face Muu sau decoratiuni. Mai mult sau mai putin valoroase, mai amuzante sau mai serioase, toate au fost donatii si puteau reprezenta un cadou sau o amintire a unei seri placute si relaxate. Iar banii incasati pe ele vor fi cu siguranta un cadou pentru un animal care nu stie ca nu e bine sa se inmulteasca sau pentru salvarea unor pui abandonati de stapani iresponsabili.

Ma bucur sa vad ca exista suflete care cred ca se poate face ceva, chiar si cu pretul voluntariatului, ma bucur sa aflu ca unii oameni isi pot dona propriile amintiri pentru un scop caritabil si ca altii pun portofelul la bataie in acelasi scop, cu placere si cu zambetul pe buze.

Am plecat si eu de acolo cu zambetul pe buze si pentru ca ma simteam asa de bine am facut o scurta plimbare pe strada Grogore Alexandrescu. Unde am avut parte sa vad, dincolo de furia constructiilor noi si a catorva cladiri moderne, ramasitele unui oras nobil si frumos, case vechi si cochete, ferestre fermecatoare. Multe din ele sunt renovate, soarta lor a fost norocoasa pentru ca strada este atat de centrala. Si uite asa am ajuns la titlul de mai sus, adica oras si animale … ce se leaga atat de bine de blogul prietenelor mele: http://www.orasulanimalelor.ro/

Cu siguranta nu toate articolele Puma sunt 100% bumbac. Ce pot garanta insa e ca masina din film este facuta din multe tricouri Puma

Daca tot e criza si produsele se prafuiesc degeaba pe raft, de ce nu ar incerca si magazinele de la noi sa faca ceva de genul acesta?

De pe blogul lui Seth am aflat ca munca de research a oamenilor din marketing va scadea considerabil. Si asta pentru ca e posibil ca tot ceea ce se spune despre un brand pe blog sa se centralizeze intr-un singur loc.

“You can’t control what people are saying about you. What you can do is organize that speech. You can organize it by highlighting the good stuff and rationally responding to the not-so-good stuff. You can organize it by embracing the people who love your brand and challenging them to speak up and share the good word. And you can respond to it in a thoughtful way, leaving a trail that stands up over time.”

Pe romaneste, un fel de piata publica in care ti se pune in fata tot ce e mai bun … ups, dar si mai rau din branduri. Un concentrat sau o esenta de branduri. Abia astept sa vad cum evolueaza! Oare o sa apara si ruguri si decapitari? Nu, slava domnului, vremea aceea a trecut, acum exista instrumente mult mai subtile

“Toti oamenii mari au fost mai intai copii (numai ca putini dintre ei isi mai amintesc).” Aceasta simpla constatare ca si titlul acestui articol sunt desprinse din cea mai sensibila carte de copii pentru adulti: Micul Print, de Antoine de Saint-Exupery.

O mare carte mica

Avem in fata o carte mica pe care o citesti intr-o ora. Insa, pe cat de mica pare, pe atat de mare e efectul pe care il exercita asupra ta ca cititor si, mai mult de atat, ca om mare. E o carte pe care o recitesti cand iubesti, cand esti trist, cand ai nevoie de un prieten, sau cand lumea din jurul tau se ia atat de mult in serios incat totul devine lipsit de farmec.

Stiai ca oamenii mari sunt ciudati, foarte ciudati?

Inaintand in paginile cartii treci din nou prin procesul dureros al maturizarii, descoperind, alaturi de micul print, cat de ciudati sunt oamenii mari. Privesti cu alti ochi nevoia adultilor de a conduce, de a fi admirati, nevoia de a se ascunde de propriile fapte sau nevoia de a poseda. Revezi cu alti ochi rutina zilnica si intelegi ca nu vrei sa ajungi ca regele care stapaneste tot si nimic, ca omul de afaceri care isi numara bogatia de stele, nemaiavand timp de nimic altceva, sau ca geograful care nu isi traieste pasiunea decat prin ochii celorlalti. “Am trait mult in preajma oamenilor mari. I-am vazut de aproape. Asta nu m-a facut sa am o parere mai buna despre ei.” scrie autorul si tocmai acest sentiment il experimentezi citind calatoria printului printre planete.

O carte care te “imblanzeste”
Dupa ce ai calatorit alaturi de micul print si te-ai curatat de prejudecatile de adult, esti pregatit pentru imblanzire, pentru prietenie si pentru dragoste. Esti pregatit pentru a afla secretul vulpii: “nu poti vedea bine decat cu inima. Esentialul e invizibil pentru ochi”. Esti pregatit pentru a recunoaste unicitatea persoanei pe care o iubesti si pentru a fi responsabil fata de ceea ce ai “imblanzit”.
Iar daca la finalul cartii plangi, sau macar daca te intristezi, inseama ca ai fost imblanzit si ca ai reusit, macar pentru scurt timp, sa redevii copil, sa fii tu insuti micul print. Lasa cartea la indemana in biblioteca pentru ca nu va trece mult si vei dori sa o redeschizi sau sa privesti spre stele si sa asculti rasul cristalin si pur al micului print.

SAU UN EXEMPLU EXCELENT DE LIVE BUZZ MARKETING

Se vorbeste mult in ultima vreme de buzz marketing, Ups, asta suna deja a pleonasm! Adica buzz marketing-ul a devenit el insusi un buzz ?

Mi-am amintit astazi de un studiu de caz interesant, pe care l-am gasit in cartea „Connected Marketing. The viral, buzz and word of mouth revolution” (pe care o si recomand cu caldura). Nu este cu totul intamplator, astazi fiind Ziua Internationala fara Masini iar eu fiind motociclista. Dincolo de asta, avem aici o „mostra” superba de live buzz marketing, o campanie sociala implementata de „Transport for London” in cinematografe. Il voi cita mai intai pe autorul articolului, Justin Foxton, pentru o scurta definite:
Live buzz marketing este un instrument de marketing care se foloseste de un eveniment real, sau de o punere in scena a unui eveniment, pentru a produce un ecou (sau word of mouth).
Marketerii mai putin curajosi ar putea pretinde ca intr-o astfel de abordare, numarul celor care au intrat in contact cu mesajul e prea mic sau ca se poate crea un efect de „deranj” al celor care sunt pusi pe nepusa masa in fata unei astfel de demonstratii. Marketerii creativi vor sti ca unicitatea „punerii in scena”, combinata cu o abordare proaspata si diferita de ceea ce s-a mai facut deja, va crea o poveste care se va propaga mai departe, de la om la oameni, de la oameni la presa si retelele de social media samd. Chiar daca e greu de estimat rezultatul, daca experienta oferita publicului a fost memorabila, cu siguranta ca efectul va fi si el notabil!

Incerc sa traduc mai jos exemplul de la care am pornit:

Client: Transport for London (nota 10 pentru toate campaniile acestora, voi mai reveni cu siguranta asupra lor)
Locatie: Cinematografele din Londra
Publicul tinta: motociclistii si automobilistii
Obiectivul campaniei: lansarea unui nou spot TV pentru siguranta circulatiei, educarea motociclistilor pentru a conduce preventiv si a automobilistilor pentru a constientiza prezenta motociclistilor in trafic.

Scenariu: a fost folosit un actor in rolul managerului de cinematograf si o actrita, asezata ca un spectator obisnuit in sala. Chiar inainte de a se rula spotul TV, proiectia s-a intrerupt, luminile in sala s-au aprins si, spre surpriza tuturor, in sala a intrat managerul cinematografului. Urmatorul dialog a avut loc:
ACTORUL: Doamnelor si domnilor, imi cer scuze pentru intrerupere, dar as dori sa stiu daca doamna McNaughton este aici. Sunteti aici doamna?
(Actrita ridica mana ezitant in timp ce managerul inainteaza printre randuri.)
ACTRITA: Eu sunt Sue McNaughton
ACTORUL: (care a ajuns in dreptul ei). Puteti, va rog, sa ma insotiti?
ACTRITA: Despre ce este vorba? Unde vreti sa ma duceti? Si cine sunteti totusi?
ACTORUL: Imi cer scuze, numele meu este Simon Stevens, sunt managerul cinematografului. Va rog, pe aici…
ACTRITA: (devenind agitata) Ati putea, va rog, sa imi spuneti despre ce e vorba? Insist! Nu puteti sa veniti pur si simplu la mine si sa ma scoateti din sala. Va rog!
ACTORUL: Uitati, doamna McNaughton, imi pare rau ca trebuie sa va dau aceasta veste, dar ….. (Actorul se apropie de urechea ei si ii sopteste ceva)
ACTRITA: (negand evident ceea ce a auzit): Nu. Nu. Va inselati.
ACTORUL: Dar doamna…
ACTRITA: M-a sunat … acum 15 minute … de pe mobil. Spunea ca se urca pe motocicleta si ca va fi aici intr-un minut.  (Actorul incearca sa o ia de dupa umeri si sa o scoata afara). Lasa-ma! Avea pe el vesta pentru vizibilitate? V-au spus? I-am cumparat-o de ziua lui… una galbena. Cand am vorbit acum cateva minute l-am rugat sa si-o puna.
ACTORUL: Doamna McNaughton, daca ati veni cu mine in birou, politia este acolo ca sa … (se aud de pe hol sunete de walkie talkie)
ACTRITA: Oh .. luminile. Intoatdeauna uita sa isi aprinda farul. Si-a … era… e …. (deodata cedeaza si se sprijna de umarul Actorului. Actorul se intoarce cu fata spre audienta)
ACTORUL: Doamnelor si domnilor, ceea ce tocmai ati vazut a fost fals. Oricum, povestea din spate este foarte adevarata. Anul trecut 71 de motociclisti au fost ucisi pe strazile Londrei si 71 de familii au primit vestea ca cei pe care ii iubeau nu se vor mai intoarce acasa. Cum din ce in ce mai multi oameni ies pe strada cu mopede si motociclete, va rugam sa purtati un echipament vizibil, sa tineti luminile aprinse si sa conduceti preventiv. Daca nu sunteti motociclist, va rugam sa ii invatati pe cei ce sunt sa aiba grija. Urmariti spotul ce va rula pe ecran si tineti minte: atentie la soferii care nu va vad!

Aceasta campanie s-a derulat in 2003 si acoperirea media pe care a avut-o a fost fara precedent, asezand-o in istoria publicitatii si fiind votata de Campaign ca a treia campanie de cinema din toate timpurile.