Oricat as fi vrut sa nu mai scriu despre lucruri negative, tara asta se straduie din rasputeri sa imi dea motive sa ma minunez si sa simt nevoia, la aproape fiecare pas pe care il fac, sa imi exprim “recunostinta”.
Hai sa vorbim azi despre ORDINELE de la Sala radio.

Mi-a dat Dumnezeu un copl talentat si cantator. Mi l-a dat din nefericire in Romania, tara in care va trebui sa suportam multe ca sa il ajutam sa isi urmeze talentul si pasiunea.

Sunt acum la Sala radio, locul in care am vreo doua ore de pierdut, cat timp ea e la repetitie.
Nu discut interdictia de a trece de usa, ma gandesc ca orice parinte sau bunic are potential de terorist. Bine macar ca exista un hol in care sa putem sta. Nu si suficiente scaune, ceea ce ma duce la urmatorul “ordin”.
Exista o terasa cu mese si scaune, loc berechet sa stai 2 ore, sa bei un suc, sa citesti o carte. Dar NU, magazinul e deschis doar in timpul saptamanii si doar pana la ora 17. Repetitiile noastre sunt seara. Sau sambata. Deci e gol. Ba nu, deci e interzis. Ca asa spun ordinele. Sala respectiva e goala, nu ai ce sa furi, poate doar scaunele, ceea ce ar fi oricum imposibil, ar trebui sa treci pe langa paznic. Dar acesta striga la tine ca nu ai voie in timp ce el personal sta bine merci pe propriul scaun.
Sa trecem acum la regulile de bun simt. Ma uit la singurele scaune libere din zona “permisa”. Sunt aproape de usa de la care intra frigul de afara, iar cativa oameni au umplut locul cu fum. Exista un afis mare care spune ca e interzis. Credeti ca paznicul se ridica sa le spuna ceva? Dimpotriva, se uita la mine ca la o nebuna cand ii atrag atentia.
In final, daca in cele doua ore ai cumva nevoie la toaleta poti sa iti iei gandul. Nici acolo nu e voie. Nici nu ai alta optiune prin zona. Ce poate sa faca o biata bunica in acest caz?

Si uite asa se construieste civilizatia unei tari. Cu ordine (in sensul de comenzi) si lipsa de bun simt. Doar nu credeam ca am evoluat cumva…