In imaginea de mai jos observi ceva ce nu e tocmai la locul potrivit?

In seara aceasta am fost la un concert al grupului Sound. Urechile noastre s-au delectat cu armonii familiare sau neconventionale – prin contributia dirijorului Valentin Radu ce a preluat bagheta de la Voicu Popescu pentru mai bine de o ora.  Dar mai greu decat incantarea auditiva a atarnat cea afectiva. Eu mi-am adus aminte de perioada in care Alex era si el parte din acest cor in timp ce Alex a putut sa retraiasca, chiar daca indirect, emotiile acelor timpuri.

Am revazut persoane dragi, ne-am bucurat pentru ca macar ei au ramas alaturi de Sound, punand in continuare pasiune in acest grup deosebit de talentat. 

M-am gandit ca avem de a face cu o ”muzica pentru suflet” in primul rand pentru ca de acolo vine. Din sufletul dirijorului Voicu ce a investit atat de mult timp si atat de multa munca, din fiecare glas ce se uneste in mod miraculos cu celelalte, sacrificand parca propria identitate in actul creativ al armoniei corale. 

Aplauze pentru Sound si mult succes mai departe!

Iata ca am trait sa ne vedem copilul de nici 6 anisori pe scena mare a Teatrului National din Bucuresti. Luni, 18 iunie, La Sylphide a sarbatorit 10 ani de existenta dedicata frumusetii, baletului, dansului si dragostei pentru copii. Mici si mari, debutanti si consacrati, ne-au incantat cu un spectacol plin de fantezie si frumusete. Nu e nimic mai frumos pe lume decat puisorii usor zapaciti de cei peste 1000 de spectatori, nu e nimic mai emotionant decat efortul si munca de ani a unei balerine transformat cu gratie intr-un zambet si un dans ce se desprinde de pamant.

Multumim doamnei Lorelei Bari pentru ca a facut sa existe aceasta scoala si acest spectacol minunat, multumim doamnei profesoare Daniela Tebeica pentru valorile pe care le transmite, la fiecare ora, copiilor din grupa in care se afla si fetita noastra.

La multi ani La Sylphide!

Marrakech contrasteaza in primul rand cu tot ceea ce te-ai obisnuit, cu tot ceea ce cunosti. Cand am ajuns acolo a trebuit sa renuntam la frica, in ciuda strazilor inguste, intunecate si a privirilor dubioase ce ni se aruncau. “Nu exista loc in care sa fiti mai in siguranta ca aici, puteti sa umblati pe strazi cat vreti pana la ce ora vreti, aici oamenii isi respecta religia si daca fac rau sunt aspru pedepsiti” – ne-a linistit gazda noastra, un francez in al carui riad ne-am cazat.

Strazile caramizii inguste si primitive contrasteaza puternic cu interioarele. De fapt exteriorul nici nu comunica cu interiorul, neexistand ferestre. Cu atat mai mare surpriza cand intri si te cufunzi in atmosfera linistita si superb decorata a unei curti interioare.

Improvizatia contasteaza cu bogatia detaliului si incarcarea decorativa pe care o gasesti in monumente, bazare, tesaturi.

Fierbinteala unei zile contrasteaza cu racoarea pe care o gasesti intr-o gradina sau cu cel mai bun suc de portocale din lume

Restaurantele luxoase contrasteaza cu festinul ce isi ridica fumurile, imediat ce se intuneca, asupra pietii Jemaa el-Fna

Si nu in ultimul rand turistii curiosi si cam decoltati contrasteaza cu portul acoperit al femeilor locale, cu dansatorii triburilor berbere, cu vracii, cu imblanzitorii de serpi, cu povestitorii, cu toti cei care anima la caderea serii aceeasi piata.

Usoara teama pe care o ai fata de o cultura diferita de a ta dispare pentru ca, prin contrast, incantarea isi face loc iar timpul capata alte dimensiuni in Marrakech, locul in care ceasul parca a stat.