Anul acesta primavara a venit prea greu, de parca ar fi vrut sa ne tina in tensiune ca apoi sa sporeasca placerea intampinarii ei. Asadar atunci cand s-a hotarat sa cedeze si sa inceapa m-a gasit cu simturile intinse ca un arc, mai avida ca oricand sa ma bucur de caldura, de betia miresmelor primilor copaci explodati in alb si roz, de drumuri cat mai lungi si de un frumos debut al sezonului moto alaturi de prieteni.

Drumul spre Belgrad a fost primul mai lung pe anul acesta si cred ca nici o alta alegere nu ar fi fost mai inspirata. Din toate variantele de aproximativ 600 de kilometri de parcurs intr-o zi in proximitatea Romaniei nu stiu sa fi intalnit una care sa imi bucure atat de mult sufletul … chiar si cu pretul unor dureri acute in maini.

Am plecat cu chef de plimbare si eram gata sa ma bucur de drum oricum ar fi fost el. Si nu am fost de loc dezamagita de traseul destul de liber (mare bafta) si cu viraje generoase dintre Pitesti si Drobeta. Iar despre Serbia auzisem ca e frumos, insa nimeni nu ma prevenise corespunzator asa ca mi-a fost foarte greu sa tin gura inchisa (noroc cu casca inchisa ca nu mi-au intrat muste) pe primii aproximativ 60 de kilometri parcursi pe malul Dunarii. Stancile, tunelele, coastele pietroase, Decebal privind dupa noi cum fugim sa ne bucuram pe alte meleaguri, cetatea Golubac, cele 20 de tunele, soseaua libera au fost ingrediente care sa faca din acest drum antreul perfect pentru viitoare plimbari.

Si tot asa cascand gura la frumuseti, cu opriri lungi si dese, ne-a prins intunericul si am gresit drumul, ajungand totusi la Belgrad pe alta cale, nu pe autostrada. Un drum mai scurt de altfel si care ar fi fost mult mai frumos pe lumina … si cu siguranta mult mai frumos pentru ceilalti daca nu as fi fost eu si viteza mea ametitoare de noapte (nu spun cat ca ma ia politia pentru nerespectarea vitezei minime de deplasare).

A doua zi orasul ni s-a prezentat si el sub cea mai frumoasa lumina. Dupa ce am inceput ziua cu o traditionala Plescavita am luat-o la pas spre parcul cetate Kalmegadan. Ce poate fi mai frumos cand nu e nici canicula nici prea rece decat o plimbare prin fortareata, locul de unde vezi Sava si Dunarea imbinandu-se, fiecare cu nuanta lui de albastru? Ce poate fi mai placut decat o bere rece atunci cand simti pentru prima data in an ca te-ai incins de la mers? Si dupa toata plimbarea si o tura pe strada pietonala (inca o dovada ca toate orasele au asa ceva, mai putin Bucuresti) am sfarsit ziua pe Skadarlija, cea mai boema strada a Belgradului, la un pahar de vin bun si delicoase bucate locale.

O zi scurta de alfel. Si inca un drum lung a doua zi bineinteles. Un drum la fel de frumos. Asa cum era de asteptat muntii nu plecasera de acolo, nici cetatea si nici Decebal. Iar intunericul de la intrarea pe autostrada Pitesti Bucuresti la fel de neprietenos m-a facut sa imi simt amenintata existenta cu fiecare kilometru parcurs incercand ba sa ma feresc din calea bolizilor, ba sa franez ca sa las loc altor nefericiti sa se dea la o parte din calea altor bolizi. Deh, si mersul la 100 de km la ora are riscurile lui. M-am distrat doar imaginadu-ma pe mine insumi circuland pe autostrada cu un cutit urias infipt in spate, asa de tare ma durea un muschi de langa omoplat. Ar fi fost o imagine interesanta dar pe bezna aia cred ca nu a observat nimeni

Foto: Alex Farca