Se pare ca fenomenul prostitutiei a fascinat dintotdeauna si a inspirat nenumarati scriitori sau scenaristi. Unii au preferat iubiri imposibile si destine tragice, altii au vrut sa se incline in fata frumusetii, incercand sa puna alta lumina asupra vietii prostituatelor. Iata cateva exemple:

• “Curtezana” – o oda adusa feminitatii si a felului in care prostitutia ramanea singura cale pentru o femeie care isi dorea sa fie frumoasa, culta si independenta. Bun, a fi curtezana era ceva mai interesant decat a fi prostituata in zilele de astazi dar ideea de baza e tot aceeasi.
• “Jurnalul unei Gheise” cartea si ecranizarea, povestea interesanta a unei indeletniciri sofisticate ce solicita talent, munca si sacrificii mai mari decat multe alte meserii. Din nou, femeia trebuia sa fie o incantare pentru un barbat si nu apare nicaieri nevoia de a salva sau a schimba ceva.
• Coelho cu ale sale “11 minute” si povestea moderna a unei femei care alege drumul prostitutiei si pe care un barbat incearca sa o salveze. Un basm cu “a fost odata ca niciodata” cu final fericit. Te intrebi totusi cat de real este un astfel de final, cata “lumina” poate exista intr-un om si cata putere de a schimba, atat de mult incat deciziile si obiceiurile din trecut sa nu ii afecteze destinul viitor. Coehlo crede ca se poate.
• Altii nu sunt de aceeasi parere. Ajung astfel la un film interesant, cu o realizare originala si foarte frantuzeasca: “Combien tu m’aimes”, un film din 2005 de Bertrand Blier, cu Monica Bellucci si Gerard Depardieu. O parodie amuzanta si totodata sensibila a unui singuratic care doreste sa aiba o relatie si a unei prostituate care viseaza, in fond, acelasi lucru banal. Totul pare normal insa nu e si simplu. Si raspunsul este ca nu, nimeni nu se poate schimba radical.
• Un raspuns la fel de pesimist primim si de la “Cheri”, o poveste de dragoste in cadre picturale, un film ce povesteste drama unei curtezane din belle epoque. Michel Pfeiffer, intr-o interpretare de zile mari, adauga valoare unui scenariu destul de comun si previzibil.
• Aldomovar se aseaza intr-o zona neutra cu al sau “Imbratisari frante”. El nici nu blameaza nici nu da verdicte, si aceasta pentru ca pare mai interesat sa jongleaze cu firea umana si prostitutia care exista, intr-o forma sau alta,  in fiecare din noi.

Acestea sunt doar cateva exemple, pe care mi le amintesc acum. Si nu am mentionat cartile pe care le-am vazut pe rafturi dar pe care nu le-am citit. Iata cum cea mai veche meserie din lume nu inceteaza sa fie muza si cum artisti diversi gasesc inca in ea povesti ce merita spuse!

Am vazut “Los abrazos rotos” / “Imbratisari frante” intr-o sala de cinematograf goala, cu pretenti de “..plex” si un aer usor irespirabil. Ne-am ridicat de pe scaun ca sa reclamam faptul ca imaginea era stramba pe ecran, dupa care am putut sa ne bucuram de o vizionare privata, fara obisnuitele comentarii idioate ale celor care se simt obligati sa stea pana la capat la filme pe care nu le gusta.

In linistea salii ne-am lasam furati de povestea perfect pusa in scena de catre un adevarat cunoscator al complexului caracter uman si a felului in care fiecare fiinta poate fi si inger si demon. Filmul este bun, poate prea bun, spun comentatorii care il bat intelegatori pe umar pe un Aldomovar matur, masurat, mai putin temperamental sau pasional ca in alte filme.

Traducerea in romana aduce un aer local filmului, diluandu-i din perfectiune. Aflam astfel ca “putem sa il hranim parenteral” se traduce cu “putem sa il hranim parinteste”. Tin sa precizez ca nu stiu limba spaniola si nici nu eram foarte atenta la cuvinte, cu toate acestea ineptia din subtitrare m-a lovit in ochi si nu ar fi trebuit sa apara pe ecran. Macar pentru ca e de bun simt ca un medic dintr-un spital nu va spune niciodata, in timp ce prezinta starea bolnavului, ca isi va hrani pacientul parinteste!!!
Trecand peste aceasta pauza de huo publicitar, am vrut dupa film sa imi notez impresiile. Dar mi-am dat seama ca am citit prea multe recenzii bune pe aceasta tema si ca nu am foarte multe de adaugat. Mi-am pus totusi intrebarea: cum de atatea filme si carti se inspira din destinul sau viata prostituatelor? Cel putin in ultimii ani am intalnit o mare varietate de exemple. Am incercat sa le trec in revista aici:

Prostituatele, o inspiratie…

Evident ca este vorba de pictura, dar stau si ma uit la cum picteaza Kris Lewis si ma intreb cum? Cum el (ca si multi alti pictori) pot sa puna pensula pe panza si sa redea atat de bine textura pielii sau stralucirea ochiului intr-un portret atat de elaborat incat parca te astepti sa clipeasca sau sa bata vantul in firele de par.

Mai multe detalii si imagini gasiti pe http://krislewisart.com/