RSS
Cu totii stim privirea aia compatimitoare a celorlalti atunci cand afla ca ne mutam. Se uita la noi cu intelegere si tristete pentru ca nu stiu om pe pamant care sa nu fi trecut macar o data printr-o astfel de experienta traumatizanta. Pai cum ar putea sa te bucure impachetarea milionului de lucruri de obicei gata prafuite si abandonate prin diverse colturi ale amintirilor uitate? Cum sa nu te gandesti cu groaza la scarile pe care le vei urca si cobori cu pachete in brate, la orele pierdute ca sa impachetezi pentru ca in scurt timp sa despachtezi? E o situatie absurda si totusi fara de rezolvare. E din categoria actiunilor “asta e, o facem si pe asta”. Dupa care urmeaza o serie de probleme la fel de absurde: lucruri puse bine pe care nu le vei mai gasi, lucruri pe care le cari la noua adresa ca sa ai de unde sa le arunci, o gramada de probleme tehnice a caror planificare prealabila se dovedeste inutila si utopica.
Am stat si m-am gandit si mi-am dat seama ca in ultimii 7 ani am trecut prin aceasta experienta de 5 ori. Simt deja privirile compatimitoare si ingrozite atintite asupra acestei pagini?
Daca stau si analizez mai bine gasesc insa si jumatatea plina a paharului. Cum ar fi fost sa nu fiu nevoita sa trec prin aceste mutari si ce s-ar fi intamplat? Si trebuie sa recunosc ca lucrurile ar fi fost mai rele decat as fi tentata sa cred la prima vedere.
Pai in primul rand mutarea este o ocazie excelenta de a scapa de lucrurile inutile cu care ne place la nebunie sa ne inconjuram. De la o experienta la alta am invatat ca orice lucru de care nu m-am atins in ultimul an este un lucru inutil si ca orice fel de sentimentalism al obiectelor si manie a pastrarii este asemenea unei boli de care daca nu ai scapat la vremea ei e momentul sa scapi acum. Deci printr-o astfel de experienta pleci la drum mai usor, mai curat, fara reziduuri.
In viata e tare bine sa mai schimbi peretii cutiei. Vrand nevrand si atat timp cat nu suntem intr-o meserie gen cioban, padurar sau salvamont, ne desfasuram activitatea intre niste pereti, intr-o cutie. Nimic mai plictisitor. Iesim din cutie douazeci si ceva de zile pe an cat tine concediul si cam atat. Asa ca oricat de dificila ari fi o mutare macar ai ferestrele pe alta parte a cutiei si vezi alt fel de mizerie peste drum.
Chiar daca nu te afli cu adevarat la inceput de drum si nu poti sa zici ca simti entuziasmul unui nou inceput, o schimbare de perspectiva face intotdeauna bine. Cica omul are nevoie de stabilitate si siguranta. As vrea eu sa vad omul care nu a cautat niciodata sa iasa din rutina cu orice pret. Cine arunca primul cu pietre?
Pareri recente