Tot am promis că vă arătăm noul nostru “look” aşa că îl plasăm în contextul unei treziri leneşe, sub raze calde de primăvară. O săptămână bună şi frumoasă să aveţi!

Mai jos, aşa numitele LumeaMare şi LumeaMică

Ne intoarceam agale din centru, pe jos, in miez de noapte, la acea ora in care nu mai ai unde sa iti perforezi biletul iar carnetul ramane in buzunar doar daca NU te sui la volan. Ma intelegeti, degustasem niste bere si, ca sa zic drept, ne placuse atat de mult incat pana la urma o si bausem

Si nu stiu cum se face ca de multe ori, cand avem astfel de plimbari de facut, un patruped prietenos se lipeste de noi si ne conduce pana acasa. Ne-am obisnuit deja cu asta. Insa Labuta Alba a intrecut orice imaginatie, asa ca merita un articol, macar atat pot sa fac. Stiu ca prietenele mele de la Orasul Animalelor ma vor certa dar, oricat de mult as iubi animalele, era destul de tarziu ca sa scol oameni din somn…

Dar sa incep cu inceputul. L-am vazut de departe. O umbra neagra si lucioasa pregatindu-se sa treaca strada. S-a razgandit brusc si a ales sa traverseze perpendicular cu intentia sa initiala, ca sa ne iasa in intampinare. O labuta era alba, singura pata de lumina din intuneric. A venit spre noi si si-a lipit botul de mana mea. Avea ochii blanzi si nu mi-a fost frica. Am uitat sa va zic ca ma tem totusi de cainii vagabonzi, cel putin pana ma lamuresc ca nu am de-a face cu specia isterica si latratoare la roti. Iar cand sunt pe motor ma tem tot timpul fara loc de negociat,  stiu ca e inevitabil, blanzi sau rai, aproape toti ar vrea sa ia o gura din cizma mea. Chiar si al meu are uneori o atitudine nerecunoscatoare atunci cand ma latra violent in timp ce eu parchez in fata curtii, asa ca ce sa mai zic de altii…

Revenind la Labuta Alba… Ne-a condus, ca de obicei, pana acasa. Nu va inchipuiti ca era un caine de talie mare. Nu era nici mic dar nici vreun ditamai dulaul. Mai mic decat un dalmatian, subtire si delicata (mda, cred ca era fetita), a facut fata voiniceste la toate haitele locale, gata sa o sfasie pentru intrarea fara viza pe teritoriu. Cand credeam ca gata, de filtrul asta nu mai scapa, se facea liniste si auzeam iarasi lipaitul grabit al labutelor ei in spate, in formula completa, cu tot cu aia alba.

Incet-incet am ajuns in fata portii. Am stat cu ea acolo in timp ce Alex a intrat in curte ca sa aduca ceva de mancare. Oscar al nostru dormea lemn in cusca, bun caine de paza! Cand i-am dat de mancare am avut surpriza sa vad ca refuza. Mi-am zis, na, e satula sau fandosita, se vede ca nu e chiar nehranita. Si am dat sa intru in curte, dupa ce i-am explicat ca e tarziu si i-am urat succes la iesirea din teritoriu. Nu va pot descrie ce mila mi-a fost cand mi-am dat sema ce vroia ea. Nu o interesa mancarea, ea tinea musai sa intre odata cu noi. M-a durut sufletul sa ii inchid poarta in nas. Stiam insa ca Oscar, asa adormit si iresponsabil cum e, ar fi mancat-o cu labuta ei alba cu tot daca o lasam sa intre. Si chiar nu eram pregatita sa scol toata casa cu asa un spectacol.

Imi pare rau Labuta Alba si sper sa iti gasesti un stapan pe masura!

Daca nu as fi stat in casa in care stau, nu as fi crezut niciodata ca pisicile pot sa zboare. Pe vremea cand curtea ingusta era strajuita, pe de o parte, de acoperisul casei si, pe de alta parte, de acoperisul unor magazii, pisicile isi facusera culoar de zbor exact pe deasupra usii si deseori aveai ocazia sa le admiri in exercitiul functiunii, in timp ce se deplasau gratios prin aer. Odata cu renovarea casei si cu transformarea magaziilor intr-o mica gradina, le-am cam pus in incurcatura. Traseul lor a devenit mai complicat, cu ocolire pe margini subtiri de gard. Trecerea lor lenta si prudenta reuseste de fiecare data sa il scoata din minti pe dusmanul lor de clasa: cainele.

Ca sa vezi si sa nu crezi, astazi am asistat la o aterizare fortata. Mai intai motanul negru cu botic si labe albe (un exemplar chiar reusit) si-a fortat norocul plimbandu-se agale pe marginea ingusta de care pomeneam. Cainele era deja infierbantat si nu vroiam sa imi imaginez ce s-ar intampla daca i-ar pica batman in gura. Ei bine, nu a trebuit sa imi imaginez prea mult. Spatiul de ofticat cainele a devenit obiect de disputa motaneasca iar ala mic si negru de respira inca linistit s-a trezit, la propriu, in gura cainelui. Probabil ca si-a lepadat pe loc una din vieti si, scapat ca din prastie, a intrat pe usa deschisa a camarii.

Am inchis cainele, am inchis pisica domestica ce se pregatea la randul ei de atac si ne-am imaginat noaptea care vine. Combinatia de scheunat continuu cu mieunat disperat in urechi si geamuri inchise cand abia s-a mai racorit nu ne-a suras de loc. Pe de alta parte, batman dardaia de sperietura in camara, pitit intr-un loc din care cu greu putea fi urnit cu vorba buna. Mama mea, mica dar hotarata, a luat treaba in maini, sau mai bine zis patura. S-au deschis larg portile, s-a prins bestia si s-a eliberat in curte de unde si-a gasit repede si eficient iesirea.

Acum ne putem culca linistiti. Cu geamul deschis! Si cu speranta ca nu ne vom transforma curtea in aeroport. Si asa am obosit sa salvam pui de vrabie din ghearele matzei, macar cainele sa isi pastreze o urma de demnitate!

Somn usor pisici si catei!

…creat si interpretat de George Carlin. A true “piece de resistance”.

Si textul… Daca pierdeti firul:

“I’m a modern man, digital and smoke-free; a man for the millennium.

A diversified, multi-cultural, post-modern deconstructionist; politically, anatomically and ecologically incorrect.

I’ve been uplinked and downloaded, I’ve been inputted and outsourced. I know the upside of downsizing, I know the downside of upgrading.

I’m a high-tech low-life. A cutting-edge, state-of-the-art, bi-coastal multi-tasker, and I can give you a gigabyte in a nanosecond.

I’m new-wave, but I’m old-school; and my inner child is outward-bound.

I’m a hot-wired, heat-seeking, warm-hearted cool customer; voice-activated and bio-degradable.

I interface with my database; my database is in cyberspace; so I’m interactive, I’m hyperactive, and from time to time I’m radioactive.

Behind the eight ball, ahead of the curve, ridin’ the wave, dodgin’ the bullet, pushin’ the envelope.

I’m on point, on task, on message, and off drugs.

I’ve got no need for coke and speed; I’ve got no urge to binge and purge.

I’m in the moment, on the edge, over the top, but under the radar.

A high-concept, low-profile, medium-range ballistic missionary.

A street-wise smart bomb. A top-gun bottom-feeder.

I wear power ties, I tell power lies, I take power naps, I run victory laps.

I’m a totally ongoing, big-foot, slam-dunk rainmaker with a pro-active outreach.

A raging workaholic, a working rageaholic; out of rehab and in denial.

I’ve got a personal trainer, a personal shopper, a personal assistant, and a personal agenda.

You can’t shut me up; you can’t dumb me down. ‘Cause I’m tireless, and I’m wireless. I’m an alpha-male on beta-blockers.

I’m a non-believer, I’m an over-achiever; Laid-back and fashion-forward. Up-front, down-home; low-rent, high-maintenance.

I’m super-sized, long-lasting, high-definition, fast-acting, oven-ready and built to last.

A hands-on, footloose, knee-jerk head case; prematurely post-traumatic, and I have a love child who sends me hate-mail.

But I’m feeling, I’m caring, I’m healing, I’m sharing. A supportive, bonding, nurturing primary-care giver.

My output is down, but my income is up. I take a short position on the long bond, and my revenue stream has its own cash flow.

I read junk mail, I eat junk food, I buy junk bonds, I watch trash sports.

I’m gender-specific, capital-intensive, user-friendly and lactose-intolerant.

I like rough sex; I like tough love. I use the F-word in my e-mail. And the software on my hard drive is hard-core—no soft porn.

I bought a microwave at a mini-mall. I bought a mini-van at a mega-store. I eat fast food in the slow lane. I’m toll-free, bite-size, ready-to-wear, and I come in all sizes.

A fully equipped, factory-authorized, hospital-tested, clinically-proven, scientifically-formulated medical miracle.

I’ve been pre-washed, pre-cooked, pre-heated, pre-screened, pre-approved, pre-packaged, post-dated, freeze-dried, double-wrapped and vacuum-packed.

And . . . I have unlimited broadband capacity.

I’m a rude dude, but I’m the real deal. Lean and mean. Cocked, locked and ready to rock; rough, tough and hard to bluff.

I take it slow, I go with the flow; I ride with the tide, I’ve got glide in my stride.

Drivin’ and movin’, sailin’ and spinnin’; jivin’ and groovin’, wailin’ and winnin’.

I don’t snooze, so I don’t lose. I keep the pedal to the metal and the rubber on the road. I party hearty, and lunchtime is crunch time.

I’m hangin’ in, there ain’t no doubt; and I’m hangin’ tough.

Over and out.”

Un alt exemplu de sketch , cu un mic amestec din partea lui Terry Gilliam, cel care a realizat si celelalte animatii ce insotesc serialul – acelasi “Monty Python’s Flying Circus”

The Hairdresser’s Expedition on Everest

Ma tin de cuvant si continui seria de comedie englezeasca, astazi cu marii, genialii si inegalabilii Pythons, adica  Graham Chapman, John Cleese, Terry Gilliam, Eric Idle, Terry Jones si Michael Palin. Aici, din celebra serie “Monty Python’s Flying Circus”, un sketch celebru, cu ceva influente de slapstick… pentru un umor mai … verbal,  urmariti posturile viitoare.

The Ministry of Silly Walks

Azi dimineata cand v-ati trezit ar fi trebuit, daca ati fost cuminti, sa gasiti ceva cadouri in bocanci, cizme, etc.

Daca nu ati gasit nimic… bagati-va picioarele in ele si iesiti la plimbare.

(ca sa nu vorbim despre ce fantezii isi satisface criza cu bugetele )

Deci. vineri seara. Plecat pe la 7 din agentie. Mers pe la cashile noastre.

Ora 00:00 aproape. Toti indivizii cu status pe Mess despre blog. No’ ca doar tb sa ne facem promovare . Mai ales pt ca suntem mandrii de el, iar eu mai mult decat ceilalti pt ca sunt LEU . P.S. Daca sunt DTP nu inseamna ca tb sa scriu corect si cu diacritice (asta e pentru carcotasi). Client-service-ul , ca doar de aia e asa ceva, ce se gandeste? Hai dk avem ceva in comun si mai pe scurt statusul de mess, sa ii tragem (dk nu era blog corporate foloseam alta expresie) o conferinta ca de aia suntem on-line vinerea seara. Cum yahoo messenger nu ne-a multumit, pune-te si instaleaza skype-ul. Si pt. ca eu unul nu folosesc prg. “pe bani” a tb sa restartez “SO” deoarece pt. binele meu a binevoit sa opreasca niste servicii de ale lui care cica ar fi putut fi “harmfull”, ceea ce mi s-a parut normal deorece erau ale lui, deci cu alte cuvinte acest SO, sa ii spunem pe scurt Microsoft Windows Professional XP, este EMO. II PLACE sa se chinuie singur, sa se maltrateze, pacat ca nu are un colt al lui in care sa se ascunda si sa ocupe cat mai putine resurse. Ca sa revenim la oile noastre (pana nu ni le cumpara Becali, OUPS.. nu mai are cum pt. ca a ramas fara lichiditati … vezi valiza;-) ) ne punem pe conferinta, Si incepem cu o chestie foarte stringenta: “La ce categorie imi pun postul meu?” “Pai dk nu se regaseste in niciuna din cele deja existenete, creeaza una, dough”. Am tot aberat noi asa… si am dat-o pe bancuri BTW Il stiati pe asta? ::

“Un fotograf pleaca in delegatie. El banuieste ca-l inseala nevasta-sa, asa ca pune prin casa niste camere ascunse. Cand se intoarce, stupefactie: o tona de fotografii cu nevasta si cel mai bun prieten al lui in ipostaze naucitoare.
Superofticat, se duce la prieten:
- Bai, Gigele, ia uite ce am aici. Uite! UITEE!!! Acum, zii tu ce sa-ti fac?
- Pai, pe astea fa-mi-le 10/15, iar pe astea doua 13/18, ca am iesit mai bine.”

Cert este ca ne-am distrat, asa cum o facem intotdeauna, chit ca este in timpul programului, sau in afara lui (Noi iesim si pe la beri impreuna si sunteti bineveniti )

Cam astea ar fi de zis pt. ora asta, in rest sa va auzim brief-ul si mai vb.

Numa’ bine

Al meu,

LEU

PiPiS: restul echipei a lipsit din motive subiective de la conference