M-am facut mare, ma fac scriitoare

Sunt Roxana si m-am nascut intr-o epoca in care datoria unui parinte responsabil era de a cultiva inclinatiile pragmatice si practice ale unui copil, inabusind pe cat se poate talentele sale artistice. Era acea epoca cu totul si cu totul de aur in care a fi balerina insemna sa ai amantul potrivit, a fi sculptor insemna sa mori din cauza conditiilor toxice in care lucrai pentru a face bustul marelui sef, a fi muzician insemna sa iti inghete mana pe instrument pentru o leafa de mizerie. Era epoca in care medicina parea a fi sigura facultate iar cu artele, filologia sau alte domenii ce tineau de cultura, marile sperante se infundau la perspectiva de a ajunge sa predai lucruri de neinteles intr-un sat uitat de lume.

Am crescut stiind ca e frumos ca am talent la desen si la scris dar ca nu voi face niciodata nimic cu ele. Stiam cum a murit bunicul meu sculptor si vedeam cum mama mea apuca rareori sa mai picteze, printre obligatiile ei de gospodina si drumurile lungi pe care le parcurgea pana intr-o localitate departe de oras, asteptand cu orele in frig si viscol pana venea un autobuz, pentru a incerca sa invete niste pui de om care abia daca aveau apa acasa ca la “buna ziua” se zice “bonjour” in franceza.

A venit totusi asa zisa revolutie si odata cu ea, a aparut un domeniu ce parea sa imi rezolve dilemele, in care puteam sa aplic studiile pe care le aveam in design, filosofie si jurmalism si sa imi asigur si un venit frumos: publicitatea. Am pus multa pasiune in acest domeniu caruia mi-am dedicat toate eforturile timp de 14 ani. Am lucrat in prima agentie din Bucuresti, am lucrat in multinationale si apoi mi-am deschis propriul meu studio de creatie. Dar, desi m-am hranit cu iluzia creativitatii si a unei meserii pe care o puteai trai cu pasiune dar si cu frustrari pe masura, nu am avut timp niciodata sa ma intreb serios daca asta vreau sa fac, daca asta e ceea ce trebuie sa fac.

Dupa o epoca de aur, o revolutie dubioasa si un capitalism infloritor dar haotic, iata ca a sosit si Criza. Am suferit pierderi, a trebuit sa fac sacrificii, dar in cele din urma am castigat cel mai important lucru: certitudinea ca m-am facut mare si ca acum pot sa fac ceea ce imi doresc cu adevarat. Si am inceput sa imi adun notite razlete niciodata facute publice, am inceput sa scriu ganduri niciodata puse pe hartie. Mi-am dat seama ca am resursele si ca pot sa scriu despre viata si calatorii, despre afaceri si arta, despre locuri si oameni, despre copii sau pentru copii.

E ciudat si totodata emotionant ca dupa atatia ani de stabilitate si confort sa incepi ceva de la zero. Asa ca orice opinie, sfat, idee sau propunere de colaborare va fi binevenita si le astept cu mare interes.

Pana una alta impartasesc, alaturi de alti cativa colaboratori, impresii de drum pe noul meu site: LumeaMare. Si tot aici public si primul meu jurnal de calatorie, un fel de carte online fara prea multe pretentii dar cu mult suflet pus in el: Un pas inainte.

Roxana

roxana.farca (at) idstudio.ro