Sfidarea limitelor

=”text-align: justify;”>Am promis ca voi descrie, pe masura ce descopar sau imi aduc aminte, ceea ce am invatat sau ceea ce ar trebui sa invat de la un copil. E foarte greu sa te desprinzi de varsta adulta,

sa renunti la a face crize de panica si de nervi in fata manifestarilor copilariei si sa intelegi ca dincolo de rolul de a educa avem si datoria de a invata.

Astazi ma gandesc la felul in care un copil sfideaza limitele, reusind cel mai frecvent sa le depaseasca, in ciuda anilor sai ce pot fi numarati pe mai putine degete decat ai nevoie ca sa formezi doua maini.

Copilul infrunta viata si pare sa nu inteleaga ce inseamna “trebuie” sau “nu trebuie”. Pentru el tot ceea ce face e un mod de a experimenta f

elul in care mediul reactioneaza la actiunile lui, inclusiv felul in care mama se crizeaza atunci cand el varsa intentionat paharul pe masa, ba mai mult cat de tare poate sa tipe mama daca va reusi sa verse sucul direct in farfuria cu mancare. Prin contrast, noi ca adulti incercam sa intram in tiparele pe care lumea din jur ni le-a croit, incercam sa respectam reguli si sa nu ne manifestam curiozitatea atunci cand ceea ce am putea afla ar afecta echilibrul conformist al lumii din jur. Noi ne-am invatat lectia cu “nu trebuie sa scuipi mancarea care nu iti place” si inghitim chiar si ceea ce nu e comestibil pentru a ne comporta ca niste oameni bine crescuti si civilizati. Si asta este bine, cum ar fi sa ne apuce nervii intr-un restaurant luxos si sa gesticulam agitati varsand sticla de vin pe care am dat peste o suta de lei?

Dincolo de atmosfera civilizata la care contribuie educatia noastra, ce am pierdut totusi pe drum?

Am pierdut tenacitatea de a testa limitele si a le impinge dincolo de locurile in care alte timpuri si alti oameni le-au fixat pentru noi. Am pierdut curiozitatea si dorinta de a experimenta dimensiuni ale vietii la care cu greu ajungem intr-o rutina ce se conformeaza unor tabieturi si reguli ce devin o falsa intrupare a personalitatii noastre.

Si cel mai grav, am pierdut curajul de a sfida. De a intreba precum fetita mea: “si daca nu fac asta ce se intampla?”. Un copil are curajul de a evalua “riscurile” unei actiuni. De cele mai multe ori noi ne supunem doar, fara sa ne mai intrebam: “si ce se va intampla daca nu vom face asa, ci altfel?”

Poate ca din

cand in cand ar trebui sa spunem nu, sa facem asa cum vrem noi si de ce nu, sa riscam sa fim priviti cu ochi critici de ceilalti. Sa ne pretuim libertatea ce ne-a fost oferita si sa folosim limitele pentru a ne ghida nu pentru a ne ingradi.