Întrebări foarte frecvente

Multe situri au o sectiune denumita: intrebari frecvente. Dar cum viata bate filmul sau, mai nou, netul, copilaria are inca o sectiune sa ne ofere. Si anume “intrebari foarte frecvente”.
Copilul nu se rusineaza de nestiinta lui.

Ba mai mult, copilul uneori stie dar vrea sa stie sigur, de aceea te trezesti ca te intreaba si ceea ce credeai ca e de la sine inteles sau cunoscut de mult timp. Primesc deseori intrebari de genul: “ce este furtuna?” sau “de ce aduce vantul norii?” desi stiu ca a vazut cu ochii ei fenomenul atat in realitate cat si

in fictiune.

Sau ce inseama “cu atat mai putin?”. Copilul diseca propozitii auzite in desene animate si intreaba ce inseamna expresii care scoase din context reprezinta o provocare serioasa la logica adultului si la puterea acestuia de a oferi explicatii. Si asta pentru ca el nu se multumeste cu cea mai buna descriere posibila – oferita de actiune sau imagine – si vrea sa patrunda in sensuri, vrea sa vada cum se poate aplica altfel aceeasi idee, vrea sa auda explicatia. Pe scurt copilul vrea sa invete si o face cu tenacitate, insistenta si lipsa de jena.

Unde dispare aceasta dorinta si sinceritate atunci cand crestem? De ce ajungem sa ne temem sa punem intrebari? Ne-am creat tip are in c

are credem ca ne incadram datorita varstei si educatiei pe care consideram ca ar fi trebuit sa o avem.

Si orice iese din tipar, faptul ca nu am citit o carte pe care toata lumea (sau asa credem noi) a citit-o, faptul ca nu stim (sau am uitat) elemente de cultura generala, ne face sa ne purtam stupid, sa dam din cap intelept fara sa intelegem o iota din discutie. O simpla intrebare sau o recunoastere a nestiintei noastre ne-ar ajuta sa ne completam golul din cultura sau sa ne bucuram cu adevarat de o conversatie, fara sa simtim nevoia puternica de a intra in pamant sau a schimba subiectul. Ni se intampla si la serviciu. Pretindem ca stim ceea ce nu stim cand pentru a nu gresi am avea nevoie de o simpla intrebare: “mi-ati putea acorda o zi pentru a ma documenta si a va raspunde?”. Mai grav, se intampla la nivel de popor si de mentalitate colectiva. Decat sa recunoastem ca nu stim sa facem un lucru mai bine comitem greseli si, in plus, sustinem hotarat ca am avut intentii bune.

Stati alaturi de un copil pentru o zi. Dar stati alaturi de el fiind atent si incercand sa numarati cate intrebari poate sa puna. Si recunoasteti ca la unele intrebari nu stiti sa raspundeti si ca la sfarsitul acestei zile ati devenit mai bogati, asta daca ati avut si initiativa de a da alt raspuns decat clasicul: “pentru ca asa e”.