Seneslav Voievod sau viaţă de stradă

Nu va lasati inselati de titlu! Nu voi scrie despre viata celor care traiesc in strada.

Titlul nu are nici un subanteles ascuns ci isi expune exact tema. Voi vorbi despre viata strazii pe care locuim, despre Seneslav Voievod.

Am radac ini adanci

in aceasta strada. Aici au stat strabunicii mei, aici s-a nascut tatal meu si dupa o lunga calatorie a vietii pe strazile orasului Piatra Neamt apoi pe alte strazi din Bucuresti, m-am intos la radacini. Locuiesc intr-o casa mica de pe Seneslav Voievod, aceeasi in care au stat strabunicii, bunicii, matusile si alte neamuri si rude ale caror denumiri imi scapa.
Dar nu despre mine si matusi e vorba aici, sa revenim asadar la subiectul principal: strada.

Cand am cunoscut-o, in jurul anului 1995, semana cu o strada de tara. Genul acela de straduta rupta de restul lumii urbane, pe care inca mai vedeai fumul iesind din cosurile caselor vechi cu sobe, ascultai cantecul cocosilor si te intalneau cu pisicile care se plimbau nestingherite sau zburau din acoperis in acoperis. Strada nu era asfaltata si se circula pe ramasite dintr-un pavaj vechi de piatra. Prima casa nou construita arunca se un petic de asfalt la intrare, insa, fiind probabil o actiune particulara, civilizatia

se oprise tot acolo.
Oricum masinile erau o raritate pe strada, atat cele parcate cat si cele care erau in trecere.

Trotuarele se asfaltasera candva dar in acelasi timp minti luminate plantasera, cu cele mai ingnorante intentii, copaci ale caror radacini crescusera deformandu-le, ba mai rau, ajungand chiar sa intre in casele oamenilor.

Anii au continuat sa treaca peste strada, fara mari modificari vizibile. Cantecul cocosilor s-a rarit pana la disparitie, pisicile nu mai sunt atat de nestingherite, odata cu apartia cateilor zburdalnici si cacaciosi ce scapa din curti, bagandu-le in sperieti. Noroc cu masinile care au populat intre timp marginile strazii si ofera un adapost rapid patrupedelor cu coada zburlita, in cazul in care primul acoperis se dovedeste a fi prea departe. Prezenta personajelor sau utilajelor dubioase pe strada declanseaza de fiecare data concertul in “ham” major al corului din ce in ce mai numeros de caini frustrati, captivi in spatele portilor inalte.

Si uite asa, cand credeai ca nu se va mai schimba nimic altceva, anul 2008 a invitat si strada Seneslav Voievod in clubul strazilor civilizate. A inceput operatiunea asfaltare. Activitatile zgomotoase au scos din curti batranele in capoate si pe cei mai tineri si prevazatori, dornici sa nu se trezeasca cu surprize.

Paza buna a trecut primejdia rea si am reusit, cu greu, sa negociem o bordura de dimensiuni decente in dreptul garajului. Pe de alta parte am fost nevoiti sa taiem poarta care, in urma asfaltarii trotuarului, nu se mai putea deschide.

Seneslav Voievod era mandra de noile sale vesminte. Mandria sa nu avea insa sa tina prea mult. In scurt timp trotuarele s-au dovedit a nu fi tocmai de marca, si au inceput sa se transforme intr-un fel de pietris, destramandu-se incet dar sigur. Iar in 2009 au aparut din nou masini si picamere. “De ce ma spargi in atatea locuri?” ar fi vrut sa strige strada, dar era deja prea tarziu. Santuri adanci o strabateau deja din 10 in 10 metri, facand loc unei alte actiuni de maxima importanta: inlocuirea conductelor de gaz. Pana si strada, cu putina sa minte obosita de vreme, era revoltata. Ce ti-e si cu lumea asta, isi spunea ea: intai isi pune pantalonii si dupa aia ii taie ca sa isi schimbe chilotii.

A dat din umeri si a acceptat, asa cum dam si noi din umeri cu dezamagire, privind transeele momentan acoperite cu pietre si nisip. Oare cati ani va dura acest “momentan”?

Seneslav Voievod e o strada norocoasa totusi. Aflata in apropierea unei rude agitate si aglomerate cum e Soseaua Colentina, dar pazita de un rand de blocuri inalte, are inca parte de liniste. Atat de liniste incat deseori uita ca e in oras, uita ca ar trebui sa se imbrace si ea mai cochet si sta asa carpita, asteptand sa treaca din nou vanzatorii ambulanti care vor sparge pentru scurt timp linstea cu strigatul lor modernizat de portavoce: “peeeeepeni, hai la peeeepeni!”