De ziua mea pot!

Când am pornit pentru prima oar

? pe dou? ro?i era uscat dar frig, dat fiind c? era într-o zi de ianuarie (2007), a?a c?, pentru a onora cum se cuvine debutul, am dat cu mine ?i cu Loona de p?mânt. Loona a r?mas f?r? ni?te carene, eu f?r? ni?te splin?. F?r? toat? splina de fapt pentru c? la noi în România nu se cunosc metodele prin care se poate face implant cu o cât de mic? parte r?mas? întreag? a organului, cine ?tie, poate îi mai folose?te omului… Nu intru în detalii, am povestit despre aceast? prim? aventur? în Un pas înainte, jurnal de c?l?tor pe motor, mai precis în episodul Garmisch-Partenkirchen.

Dup? pauza medical? cuvenit? am revenit pe dou? ro?i ?i la a doua prim? ie?ire m-a prins o ploaie de am ajuns acas? numa’ bun? de b?gat la storc?tor ?i de întins pe frânghie.

Primul drum mai lung a fost pân? la Veliko Turnovo, în Bulgaria. Nu a plouat dar a b?tut un vânt de am crezut c? nu voi reu?i s? mai ajung la destina?ie, cel pu?in nu pe sensul meu de mers.

Primul drum cu adev?rat mai lung a fost pân? în Thassos. Am plecat la 5 diminea?a din Bucure?ti pe o ploaie hot?rât? care mi-a umplut ochii de ap? (era imposibil s? ?in viziera închis?, nu mai vedeam nimic când întâlneam ma?ini din sensul opus). La întoarcere, fix pe pasul Shipka m-a întâmpinat cea mai cumplit? cea?? de care am avut vreodat? parte, asezonat? cu ploaie ?i o temperatur? de nu îmi mai sim?eam mâinile pe ghidon. Ghidon care mai era ?i strâmb dup? o trânt? prin insul?, despre care am m?rturisit, printre rânduri, în Un pas înainte spre Hallstatt

Pe ?oseaua de coast? din Croa?ia s-a jucat r?u cu echilibrul meu un subaltern al renumitului vânt Bura, acela de face toate acele insule atât de albe ?i se interzice circula?ia atunci când vine ?eful cel mare. B?tând haotic ?i în toate direc?iile în acela?i timp, cred c? a reu?it s? fie cea mai însp?imânt?toare experien?? tr?it? de mine ?i uni ca s

itua?ie în care mi-am pus problema s? m? opresc – dac? nu m-a? fi temut c? Loona nu va putea face singur

? fa?? la vânt, oricât de bine a? fi priponit-o!

Revenind la plaiurile noastre, cred c? merit? men?ionat ?i traseul f?cut vrând-nevrând pe un fel de drum forestier, despre care am povestit în Maramure?ul magic episodul 1

?i ca s? nu v? plictisesc prea mult, o s? închei aceast? laud? de sine cu ultima aventur?, tr?it? de curând prin Moldova, în timp ce eram preocupat? cu redescoperirea României. Voi povesti despre aceast? excursie pe îndelete îns? ce vreau s? v? spun este c?, de?i am f?cut cuno?tin?? cu ploi vorbitoare de mai multe limbi din lume, nu am întâlnit niciuna mai spurcat? la gur? ca cea din Moldova. La plecarea de la Sucevi?a a început potopul iar drumurile erau pe alocuri traversate de viituri tulburi ce c?rau cu ele, con?tiincios, pietre, buc??i de lemne ?i alte delicatese perfecte pentru o alunecare spectaculoas?. Când am decis s? continui am dat ceva palpita?ii partenerilor de drum. Mi-am dat seama totu?i c? nu pot sta pe loc ?i c? lucrurile sunt înc? bune fa?? de cum pot deveni – ?i am avut dreptate, drumurile s-au rupt de-a binelea pe acolo în aceea?i sear?!

?i uite a?a m-am ales cu câteva complimente pe care, oricât de modest? a? fi eu de obicei, nu m? pot ab?ine s? nu le citez (v? voi spune imediat ?i de ce)

Bobby Voicu: „Bineinteles, ploaia nu ne-a lasat. Ba, dimpotriva, parca pentru a ne aduce aminte ca ieri am avut soare, acum a rupt din toate partile. Nu am mai vazut de mult o asemenea rupere de nori. Si, pentru ca totul sa fie complet, avem cu noi si o motociclista. Roxana, de la Lumea Mare, al carei fan pe viata am devenit, pentru curajul pe care il are.

Si nu e vorba de un curaj inconstient, ci de unul calculat, echilibrat si extrem de frumos.”

Nebuloasa Urma sa mergem la manastirea Voronet, insa codul rosu de furtuni si inundatii s-a dovedit a fi real. Drumul spre Suceava a fost unul dintre drumurile cu cele mai mari emotii traite vreodata. Asta pentru ca in urma noastra, la maxim 50 de metri in spate, se afla Roxana, pe un Suzuki, in plina furtuna. Si, daca ploaia nu era de ajuns, alunecarile de teren si iesirea raurilor din albie au fost alte motive de ingrijorare pentru femeia extraordinar de hotarata sa ajunga cu bine la Suceava, alaturi de noi. Ne-a dovedit ca poate sa isi conduca motorul in ciuda faptului ca a intalnit soseaua surpata sau plina de apa si pietre de rau, cu calm, rabdare si perseverenta. Eu i-am devenit fan pe viata, pentru ca ador femeile puternice, iar ea a avut o tinuta si o atitudine demna de invidiat.”

Corina Georgescu “Tot pe drumul acesta mi-am dat seama c? Roxana Farca este una dintre femeile care merit? respectul nostru al tuturor. A mers cu motorul pe drumul acela, pe o ploaie care a inundat ?i rupt drumuri. ?i toate acestea cu zâmbetul pe buze, pe când noi, cei din ma?in? eram îngrijora?i ?i voiam s? ne oprim. Pentru asta eu îi acord nota 10!”

Adrian Mih?ltianu: “Pe de alta parte, sa mergi cu un motociclist dupa tine printr-o perdea de apa e o aventura in sine”

F?r? s? ?tie, to?i ace?ti oameni mi-au f?cut cel mai frumos cadou, chiar înainte de ziua mea! A?a cum îi scriam ?i lui Bobby Voicu într-un comentariu, a auzi ?i altceva decât c? nu ai toate ?iglele pe cas? sau doagele la locul lor, nu e chiar un lucru de neglijat. ?i pentru c? ast?zi chiar e ziua mea pot s? m? laud cu cele de mai sus!  ?i mai mult de atât, cum am f?cut diminea?? am avut parte de o surpriz? de propor?ii: Alex a adunat într-un articol (pe care nu ?tiu cum ?i când l-a scris de nu am v?zut: La mul?i ani Roxana din LumeaMare!) atât de multe gânduri frumoase de la atât de mul?i oameni, încât pot s? afirm c? nu a fost zi din via?a mea în care s? m? simt mai r?sf??at? ?i mai emo?ionat? ca ast?zi!

Nu-mi place s? m? laud, dar de ziua mea pot ?i merit

Iar în condi?iile de fa?? crede?i c? mai conteaz? c? am 37 de ani?